Adăugarea e instinct. Simplificarea e disciplină. Papă timp. Cum justifici că ai stat să te gândești și la alea? Dar ai decis că nu merită să rămână pe radar.
Cuiva o să-i dea cu virgulă.
Da' fix ăsta e miezul: când simplifici ceva, te expui rău de tot. Nu mai ai unde să te ascunzi. Fiecare element care rămâne trebuie să aibă sens, că nu mai e încadrat de alte chestii care să distragă atenția.
Complexitatea e ca o pătură fluffy. Te protejează de critică. Justifică resurse, efort, nervi. Poți mereu să zici "uite câte am făcut!" Volum.
De-asta cred că buba nu-i una tehnică. E una emoțională. Ne e frică să nu părem amatori, să nu demonstrăm destulă valoare, să nu justificăm bugetele sau timpul.
Am și eu boala asta.
Ironic e că, cu cât trece timpul și te coci la procesor, cu atât ai mai mult curajul să simplifici. Curajul ăla să zici: "Asta e tot ce trebuie. Nimic mai mult." În momentul ăla, nu mai vinzi funcționalități. Vinzi încredere.
Originally published on LinkedIn, Apr 3, 2025.